INITIERE TENIS
Se ştie cât de uşor învaţă copii la vârste fragede. De aceea, iniţierea în tenis la o vârstă cât mai mică are un mare avantaj. Pentru a începe iniţierea în tenis, este ideală vârsta de 6-9 ani. La această vârstă, copii învaţă cu uşurinţă, sunt dornici de a se juca şi lipsiţi de inhibiţii.
În funcţie de vârstă, se ţine cont de plăcerea copiilor de a juca, se pune accent pe corectitudinea activităţilor realizate în terenul de tenis, de modul în care se ţine racheta şi de modul de execuţie al loviturilor. Noţiunile sunt transmise astfel încât copiii să fie atraşi de noutatea activităţilor desfăşurate şi de atitudinea pozitivă a instructorilor.
Lecţiile de iniţiere pentru copii se desfăşoară în grupe de 4-5. Pe măsura ce sunt deprinse mişcările loviturilor şi creşte nivelul de învăţare, se realizează o selecţie pentru perfecţionare.

